Donald Trump (78 de ani) se află în plină campanie electorală, iar unul dintre discursurile sale a deranjat-o profund pe Martina Navratilova (67), legenda sportului din Cehia care în prezent locuiește în Statele Unite ale Americii.
Navratilova, care a câștigat 18 titluri de Grand Slam în cariera de simplu și este considerată una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din toate timpurile, nu s-a putut abține să nu îi răspundă liderului Republicanilor.
Alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii vor avea loc în puțin peste o lună, la data de 5 noiembrie 2024. Acestea vor reprezenta cea de-a 60-a alegere prezidențială din istoria SUA, iar pentru scaunul de lider al celei mai mari economii din lume pare că se luptă în acest moment două nume: Donald Trump, care a mai fost președinte al SUA în intervalul 2017 – 2021, și Kamala Devi Harris (59 de ani), politicană și avocată americană care i-a luat locul lui Joe Biden în lupta pentru a-i reprezenta pe Democrați.
Donald Trump a avut deja mai multe discursuri controversate, motiv pentru care inclusiv soțul Serenei Williams l-a ironizat. De asemenea, soțul unei alte rivale pe care Simona Halep a avut-o în circuitul WTA l-a atacat și el pe Donald Trump.
Iar pe această listă și-a trecut numele mai nou și Martina Navratilova, una dintre cele mai valoroase și apreciate jucătoare de tenis din toate timpurile.
Navratilova s-a născut în Cehia, însă locuiește de mulți ani în Statele Unite ale Americii și nu de puține ori își dă cu părerea despre subiectele de actualitate de pe continentul nord-american. Și recent a fost deranjată de următoarea afirmație a lui Donald Trump:
Femeile vor fi fericite, sănătoase, încrezătoare și libere. Dacă o să câștig, nu vă veți mai gândi la avort”, a spus Trump, în timpul unui discurs electoral.
Martina Navratilova a distribuit pe pagina sa de X un scurt clip cu vorbele fostului președinte american și a transmis:
Trump este un narcisist toxic și devine din ce în ce mai rău”, a punctat legenda tenisului feminin.
What a toxic narcissist- and getting worse https://t.co/l5nQg1dv8R — Martina Navratilova (@Martina) September 21, 2024
What a toxic narcissist- and getting worse https://t.co/l5nQg1dv8R
— Martina Navratilova (@Martina) September 21, 2024
De altfel, Martina Navratilova nu s-a ferit să își arate orientarea politică în spațiul public, iar din postările pe care le-a realizat pe rețelele de socializare a reieșit că are o poziție fermă împotriva Republicanilor, implicit a lui Trump:
Este vorba doar despre Trump și despre judecătorii sociopați de la Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii (SCOTUS). Toți au mințit atunci când au fost întrebați despre Roe (n.r. – o lege cu privire la avort). Toți au spus că este o lege în vigoare. Acum mor femei sănătoase. Urăsc ceea ce au făcut țării noastre. Psihopații știu cine sunt”, a scris Navratilova, potrivit Sportskeeda.com, făcând trimitere la cazul lui Amber Thurman, o femeie de 28 de ani care a murit după ce nu a avut dreptul de a face avort în statul Georgia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER